|
Zeci de oameni au fost uciși în această dimineață în timpul a două explozii care au avut loc în centrul cultural al capitalei Siriei, Damasc, anunță Politik.md cu referire la euronews.net.
Potrivit sursei, posturile locale de televiziune au transmis de la locul faptei, imagini cu automobile arse, cu corpuri umane înăuntru. În urma exploziilor, un crater larg a fost găsit pe o stradă, iar un camion a fost găsit răsturnat.
Martorii spuneau că cele două explozii s-au produs simultan pe o stradă, unde se află un complex pentru militari, care au fost implicați în represiunile președintelui Bașar al-Assad din cadrul unei revolte.
Școlile din vecinătate au trimis copiii acasă pentru o zi.
Exploziile au avut loc după o zi de la explozia unei alte bombe lângă observatorii ONU și după ce un sinucigaș cu explozibil a ucis circa 9 persoane în Damasc.
Anterior, secretarul general al ONU, Kofi Annan a raportat că regimul de încetare a focurilor este nerespectat, iar planul său cu privire la scoaterea Siriei din criză nu a dat roade și țara se află în pericol de război civil. |