Ion Muruianu a fost demis joi, 4 martie din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie cu majoritatea parlamentară. Deputaţii comunişti nu erau prezenţi în sală în momentul în care a fost votată demiterea acestuia. Muruianu rămâne, însă în funcţia de judecător.
Tot astăzi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu a admis spre examinare demersul lui Ion Muruianu, care a cerut CSM să se expună asupra intenţiei Parlamentului de a-l demite.
După mai multe insistenţe ale jurnaliştilor, dar şi a mai multor jurişti, Parlamentul a inclus pe ordinea de zi a şedinţei demiterea lui Muruianu. Potrivit legislaţiei, preşedintele CSJ este numit, dar şi demis din funcţie de către Parlament.
Anterior, ex-preşedintele Vladimir Voronin i-a luat apărarea lui Muruianu, calificându-l drept unul din cei mai oneşti judecători.
Muruianu a fost intens mediatizat şi criticat după ce a numit jurnaliştii “câini turbaţi”. Declaraţia acestuia a survenit după ce i s-a imputat că a pierdut 8 dosare la CEDO prejudiciind bugetul ţării noastre cu aproape 3 mln de euro.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Comentarii
ei... tot e bine
andrei - 4 Martie 2010 15:40
va primi o functie mai putin vazuta! si dupa 4-5 luni va aparea ear la cedo. nu numai pe voronin la facut bogat!!!
in sfirsit
elena - 4 Martie 2010 15:48
in sfirsit, oricum ma bucur ca jurnalistii au INVINS....... bravo.
Foarte bine
solaris - 5 Martie 2010 08:24
Chiar dacă sunt încă performanţe modeste din partea AIE, în privinţa situaţiei din justiţie, E FOARTE BINE că Ion Muruianu a fost demis din funcţie şi e un indiciu că totuşi, „carul a pornit din loc”. Păcat că Ion Muruianu mai rămâne în continuare judecător… Cred că el este întruchiparea mizeriei justiţiei din R.M. şi a lacheismului faţă de comunişti, este ruşinea şi blestemul pe care a trebuit şi mai trebuie să-l suportăm … prea mulţi ani de zile. Să-i dea Dumnezeu să se aleagă până la urmă exact cu ceea ce merită – ani grei de închisoare; dacă nu ar fi fost lachei alde dânsul poate nici comuniştii nu şi-ar fi permis dezmăţul care l-au comis. Altfel nu cred că putem scăpa de „lepra” comunistă şi de capetele descreierate şi frânele grele care le pun în calea dezvoltării normale.