Remunerarea stagiilor de practică şi mai multe manuale în universităţi. Asta au cerut marţi 9 martie tinerii din Mişcarea Acţiunea Europeană. Aceştia au solicitat Ministerului Educaţiei să remunereze stagiile obligatorii cu cel puţin echivalentul unei burse de gradul 2, astfel încât studenţii să-şi poată acoperi transportul şi o masă pe zi.
Drept soluţie, tinerii propun introducerea unor măsuri de stimulare a agenţilor economici prin înlesniri fiscale, pentru ca aceştia să ofere tinerilor stagii de formare, cu scopul angajării lor ulterioare.
În acest an, a precizat Andrei Păvăloi, “63.000 de studenţi vor efectua stagii de practică fără să primească remuneraţie pentru munca depusă”. De asemenea, a mai precizat acesta, “stagiile sunt de multe ori formale, situaţie care nu-i ajută pe studenţi”.
O altă problemă prezentată de tineri este lipsa manualelor. “În condiţiile în care 71% dintre studenţi (adică 76,1 mii persoane) achită taxe cuprinse între 6 mii şi 14 mii de lei, aceştia nu beneficiază de manuale, fiind nevoiţi să achite bani pentru a le achiziţiona sau fotocopia”, a spus Sergiu Baltaga, vicepreşedinte al OTMAE.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.