Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Cristina Țărnă ia atitudine. Renunță să participe în același Colegiu, alături de nașul de cununie

Vice-directorul CNA, Cristina Țărnă, a luat atitudine după ce nașul său de cununie, Sergiu Palihovici, a fost numit în calitate reprezentant al Guvernului în cadrul Colegiului CAN. Astfel, pentru a evita conflictele de interese, vice-directorul a refuzat să facă parte din aceeași echipă în care va fi prezent nașul ei și a anunțat că va cere o soluție în prevenirea acestui conflict de inerese, anunță Politik.md.
„Deşi formal relaţiile de afinitate religioasă precum este cea dintre naşi - fini nu se încadrează în noţiunea de persoane apropiate potrivit Legii 16/2008 cu privire la conflictul de interese, am declarat de fiecare dată conflictul de interese sesizat de mine cu ocazia adresărilor venite câtre CNA (cele mai frecvente exemple în acest sens fiind proiectele de legi și de hotărâri ale Guvernului) cu semnătura lui Sergiu sau a Lilianei Palihovici, în virtutea funcţiilor publice deţinute de aceştia. Deci, chiar dacă din punct de vedere legal nu există un conflict de interese, consider că legea nici nu creează impedimente persoanei, care are percepţia internă că ar exista un conflict de interese, să-l declare și să-l soluţioneze. Anume așa am procedat de fiecare data”, a scris Cristina Țărnă pe pagina sa de facebook.
Vice-directorul susține că de fiecare dată când se afla în conflicte de interese, ea își delega responsabilitățile către alte persoane competente din cadrul CNA, precum celuilalt vice-director Vadim Cojocaru sau chiar directorului CNA, Viorel Chetraru.
„Și de această dată voi declara potenţialul conflict de interese, care s-ar putea produce în momentul în care eu, ca și membru de drept al Colegiului CNA, va trebui să fiu într-o componență a Colegiului CNA cu participarea lui Sergiu Palihovici. Vreau să dau asigurări că niciodată nu voi participa la examinarea și luarea unei decizii asupra chestiunilor ce țin de competența Colegiului CNA, cât timp în cadrul acestuia Sergiu Palihovici va reprezenta oficial Guvernul.
Voi cere aplicarea soluţiei de tratare a conflictului de interese prin suspendarea calităţii mele de membru al Colegiului CNA pentru întreaga perioadă în care Sergiu Palihovici va reprezenta Guvernul în Colegiu. Fie şeful Direcţiei generale prevenirea corupţiei îmi va lua locul în Colegiu, fie o altă persoană desemnată de către directorul CNA împreună cu subdiviziunea de securitate internă. În orice caz, nu intenţionez să asist la nici una din şedinţele Colegiului în această componență”, a mai scris Cristina Țărnă.
Ea a anunțat că următoarea şedinta a Colegiului CNA se va desfăşura până la mijlocul lunii noiembrie curent. 
Menționăm, că în cadrul ședinței de ieri a Guvernului Sergiu Palihovici a fost desemnat în calitate de reprezentant al Executivului în Colegiul Centrului Național Anticorupție (CNA). În același timp, secretarul general al Guvernului, Sergiu Palihovici, și vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici, sunt nașii de cununie ai cuplului Nicu și Cristina Țărnă. Nicu Țărnă este un renumit interpret din R. Moldova, solistul formației „Gândul Mâței”. 

In legătura cu situația creată astăzi prin desemnarea lui Sergiu Palihovici in calitate de reprezentant al Guvernului in...

Posted by Cristina Tarna on 7 Octombrie 2015
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |